PageRank – Popularitatea linkurilor

Back to Blog: Promovare site » Optimizare web » Web Design
google pagerank

PageRank – Popularitatea linkurilor

PageRank – Popularitatea linkurilor
5 (100%) 1 vote

PageRank-ul este un numar care ne arata cat de importanta este o pagina web dupa parerea Google (dupa votul tuturor celorlalte site-uri), fiind un factor important in formarea listei rezultatelor motoarelor de cautare.

Dacă nu vă interesează amănuntele tehnice, nu aveţi de ce să citiţi aliniatul următor şi puteţi trece liniştit peste el.

Paginile web de pe Internet conţin foarte multe linkuri. O parte dintre acestea sunt linkuri interne, iar celelalte sunt linkuri externe, adică au ca destinaţie o altă pagină web sau, cum se spune mai simplu, arată către o altă pagină web. Dacă am încerca să reprezentăm mulţimea acestor linkuri prin desenarea unui grafic, obţinem un sistem dirijat. Punctele graficului reprezintă paginile web, iar legăturile dintre ele sunt linkurile. Liniile graficului se caracterizează prin puterea punctului de pornire şi după numărul de referinţe, care pornesc din acest punct. Motorul de căutare Google a introdus PageRank-ul pentru măsurarea puterii paginii web prin urmărirea linkurilor sursă şi destinaţie a paginii respective. Un punct din grafic (adică o pagină web) cu atât este mai valoros, cu cât este mai mare numărul linkurilor destinaţie (adică linkurile care arată către pagina noastră de pe alte pagini) şi cu cât numărul linkurilor sursă este mai mic.

Deci, cu cât linkurile de destinaţie sunt mai multe, şi cu cât paginile lor sursă sunt mai valoroase, cu atât este mai valoros site-ul nostru, adică PageRank-ul lui arată valoare mai mare. Valoarea PageRank a paginii noastre depinde nu numai de cantitatea relaţiilor linkurilor, ci şi de calitatea lor. În practică, asta înseamnă că, dacă către o anumită pagină arată mai multe linkuri de pe alte pagini similare, atunci această pagină probabil conţine informaţii importante, şi este populară în rândul proprietarilor paginilor web. Cu introducerea PageRank-ului Google a realizat ca acest lucru să fie măsurabil, obţinând o listă de rezultate mai eficientă, tocmai de aceea a ajuns cel mai popular motor de căutare. Dacă mergem mai departe, atunci observăm că Google cu această soluţie stabileşte importanţa paginilor prin voturile webmasterilor, adică după decizii umane, fiindcă aceste linkuri sunt expuse pe pagini cu acordul proprietarilor. Deci, pe scurt, s-a reuşit să se măsoare deciziile webmasterilor. Linkurile, care arată înspre pagina noastră sunt numite backlinkuri.

Nu cunoaştem cu precizie valoarea PageRank a paginii web. Există însă o valoare exportată a acesteia, care este un număr între 0 şi 10, care se crează din valoarea originală printr-un logaritm. La această valoare exportată se poate ajunge prin Google Toolbar sau cu ajutorul altor unelte de pe Internet.

google_toolbar

Ca să putem vedea valoarea PageRank a paginii noastre web trebuie să instalăm Google Toolbar. Trebuie instalat separat pentru Internet Explorer şi separat pentru Mozilla Firefox. După instalare trebuie făcute nişte setări la Toolbar ca să arate valoarea PageRank a paginilor web. De aici încolo, când vizităm o pagină, pe Toolbar putem vedea PageRank-ul paginii respective. Eu, personal, va recomand browser-ul Google Chrome si extensia  PageRank Status.

Bineînţeles cu cât este mai mare valoarea PageRank a paginii noastre, cu atât avem o şansă mai mare ca să obţinem locuri distincte în clasamentele motoarelor de căutare. Este important să menţionăm, că PageRank-ul este un factor important la formarea clasamentului, dar nu este singurul! Clasamentul nostru depinde în mare măsură de conţinutul paginii noastre şi de calitatea backlinkurilor. O valoare PageRank mare nu garantează un clasament bun.

Bineînţeles că toată lumea doreşte ca site-ul lui să fie cât mai puternic, iar valoarea PageRank-ului să fie cât mai mare. Pentru aceasta trebuie să rezolvăm cumva să avem cât mai multe backlinkuri şi acestea să fie cât mai valoroase (cu PageRank mare), de pe site-uri relevante, iar pagina noastră să conţină cât mai puţine linkuri, iar linkurile pe care le avem să fie “bune” (să nu fie penalizate, dar despre penalizări vom discuta într-un articol următor).

PageRank-ul în baza de date Google se schimbă permanent, însă valoarea din Toolbar nu se actualizează decât o dată la 2-3 luni. (Aceasta se numeşte exportul PageRank). Exportul PageRank nu schimbă clasamentul, deoarece acesta se bazează pe o bază de date mereu variabilă. PageRank-ul văzut în Toolbar, este numai un semnal pe baza căruia putem trage concluzii despre puterea paginii noastre, adică poate fi recunoaşterea rezultatului muncii insistente.

Share this post

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Back to Blog: Promovare site » Optimizare web » Web Design